Ia uite ce spunea Ponta (într-un text pe care l-am aranjat puțin, ca să poată fi deslușit), în urmă cu exact o lună, în stilul ambiguu și aburitor, care l-a consacrat: „România trebuie să fie o țară europeană, și să fie solidară cu tot ceea ce se întâmplă în Europa. Că solidaritatea înseamnă drepturi și obligații, adică avem aceleași obligații cu celelalte țări, și deci trebuie să avem și aceleași drepturi. Iată că acum poate se constată ce nedreptate s-a făcut României cu Schengen și, dacă suntem solidari la obligații, suntem solidari și la drepturi. Și tocmai țările care acum ne cer să fim solidari în problema refugiaților sunt țările care ne-au tot amânat cu Schengen-ul. Nu putem primi în niciun caz, pe termen scurt, mai mulți refugiați decât avem în acest moment capacitatea. În acest moment, capacitatea României este de 1.500 și, deja, 150 – 200 din aceste locuri sunt ocupate„.
Sigur că, presa corectă – din țară și străinătate -, care nu e chiar tâmpită precum o crede V. Ponta, a vorbit despre ceea ce a considerat a fi o „condiționare”, în acest sens, din partea României.
Ulterior, același Ponta și-a întărit poziția, făcând trimitere la președinte: „Poziția exprimată ieri de președintele Iohannis este poziția statului român adoptată în baza consultărilor cu instituțiile, adică cu Guvernul, cu celelalte instituții și domnul Iohannis v-a spus foarte clar, maxim 1780. Eu v-am dat detaliul tehnic că deja vreo 200 de locuri sunt ocupate, mai mult de atât nu putem acum”.
Fabulos și șocant, același om, revenit din Iordania, declara ieri: „Europa are o mare problemă pe care putem s-o rezolvăm doar prin solidaritate. Cred că votul de la JAI ține de trecut și, de acum încolo, trebuie să fim, nu alături de Ungaria, ci alături de celelalte țări europene în eforturile și responsabilitățile comune care ne revin”.
Întrucât, șantajul mărunt, încropit pe fugă – Schengen contra refugiați -, nu i-a adus nici un beneficiu la extern, ba dimpotrivă, Ponta încearcă să tragă un ce profit, măcar la intern, acuzându-l, tot la fel de insinuant și ipocrit, pe Iohannis.
Premierul coaliției sale se face că uită propria-i declarație dată în urmă cu o lună: „Poziția exprimată ieri de președintele Iohannis este poziția statului român adoptată în baza consultărilor cu instituțiile, adică cu Guvernul, cu celelalte instituții”.
Apoi continuă sceneta: „Trebuie să ne gândim la partea de integrare a refugiaților, în primul rând a copiilor, pentru că avem niște obligații internaționale, și cred că e și uman. Pentru că nu trebuie să ne gândim la niște oameni pe care îi ținem în niște tabere, ci trebuie să ne gândim la niște oameni care se pot integra foarte repede și în mod pozitiv în societatea românească. Cu o singură condiție – să le dăm documente, așa cum prevede legea, să le dăm acces la sănătate, la școală, la locuri de muncă, la sistemul bancar. (…) Iar în momentul în care, diverși oameni politici, din populism, din demagogie, din xenofobie, vorbesc despre 2000 sau 3000 sau 4000 de refugiați, care vor invada România, vor islamiza România, știți foarte bine că este un subiect strict demagogic. (…) Eu cred că ar trebui să avem o mentalitate mai puțin de secol XIX, și să încercăm să participăm la ceea ce înseamnă efortul european în acest domeniu”.
Adică V. Ponta, care tocmai le transmisese celor ce nu ne vor în Schengen că „nu putem primi în niciun caz, pe termen scurt, mai mulți refugiați decât avem în acest moment capacitatea, iar capacitatea României este de 1.500 de locuri, din care deja 150 – 200 sunt ocupate”, vine astăzi și bate obrazul poporului care l-a ales, că e de secol XIX.
„Când îmi spuneau, în Iordania, că la ei vin 5000 pe zi, n-am putut să le spun că la noi au ajuns patru, și că suntem, cu toții, foarte speriați. Haideți că suntem o țară de 20 de milioane de oameni…”, și-a încurajat, fascinantul Ponta, poporul.
Îl informăm, pe această cale, că noi, în general, ne-am exprimat pozitiv în privința primirii de refugiați. Atrag atenția că poziția guvernului, transmisă, oficial, președintelui Iohannis, cu semnăturile aferente, a fost cea care a condus, implicit, la votul dat de România împotriva cotelor impuse.